”Ești mare! Ai făcut exact ce ai spus: ești propriul tău erou!” Reacția fabuloasă a lui Costi Mocanu

20 Septembrie 2018, 14:19


	”Ești mare! Ai făcut exact ce ai spus: ești propriul tău erou!” Reacția fabuloasă a lui Costi Mocanu

45 de concurenți care au așteptat toată viața să demonstreze că pot sfida limitele vor intra duminică seară, de la ora 20:00, în arena Ninja Warrior România.

Zece dintre ei, cei care vor reuși să parcurgă cele două trase ale emisiunii și să atingă buzzer-ul de final, dar și cei care vor avea cel mai bun timp pe cea mai lungă distanță din cursă vor ajunge în semifinale. 

Un agent de securitate al Ambasadei Statelor Unite ale Americii va surprinde publicul cu apariția sa și va intra în cursă cu un look atipic, folosind numele de cod: Terminatorul. Românul care a fost polițist în cadrul SIAS și a participat la Olimpiada Forțelor Speciale a încercat să demonstreze că are o forță de invidiat și la Ninja Warrior Ungaria.

Cum se va descurca, dar și ce reacții vor avea Costi Mocanu, Daniel Nițoiu și Raluca Aprodu, cei trei prezentatori ai show-ului, atunci când îl vor vedea performând, vedem duminică, la PRO TV.



În ediția din această săptămână, parcursul unei fete va uimi toată audiența. ”Ești mare! Ai făcut exact ce ai spus: ești propriul tău erou!”, îi va spune Costi Mocanu. Ce șanse are aceasta să fie prima femeie care ajunge în semifinalele Ninja Warrior România, vedem duminică de la ora 20:00.

Ninja Warrior România – Sfidează limitele!

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO